de Sorin Strătulă, Avocat Coordonator
Legislația română privind protecția consumatorilor este împărțită în două categorii: legi generale și legi speciale.
Legislația generală în România
Legislația generală referitoare la protecția consumatorilor este reprezentată de:
■ Legea 296/2004 privind Codul Consumatorului;
■ Ordonanța Guvernamentală nr. 21/1992 privind protecția consumatorului (OG 21/1992).
Mai jos găsiți o scurtă prezentare a principalelor obligații pe care întreprinderile le au în relațiile cu consumatorii, obligații prevăzute de legislația generală menționată mai sus.
a) obligația de a răspunde pentru daune actuale și viitoare generate de produsele defecte, precum și pentru daune care sunt rezultatul cumulat al unui produs cu defect și o acțiune sau o omisiune a unei terțe părți;
b) obligația de a introduce pe piață produse sigure numai și, în cazul în care actele normative prevăd astfel, produsele trebuie să fie testate și / sau certificate;
c) obligația de a introduce pe piață numai produse care îndeplinesc declarat sau cu condițiile prescrise;
d) obligația de a stopa livrările sau de a retrage de pe piață sau de la consumatori produsele care au fost verificate de către autoritățile de stat sau de proprii lor specialiști, constatându-se lipsa caracteristicilor prescrise sau declarate sau care ar putea afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, în cazul în care o astfel de măsură reprezintă este una singură, care poate duce la eliminarea neconformităților.
e) obligația de a asigura, în cursul producției, condițiile sanitare, în conformitate cu reglementările sanitare.
f) obligația de a informa consumatorii – toate companiile au obligația de a furniza consumatorilor toate informațiile necesare pentru ca aceștia să-și exprime consimțământul valabil la încheierea contractului, precum și în scopul de a pune în aplicare obligațiile asumate. În principal, producătorii / importatorii trebuie să informeze consumatorii cu privire la denumirea produsului și / sau marca producătorului, cantitatea și, dacă este cazul, valabilitatea / data durabilității minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice și calitative, compoziția, aditivii folosiți, eventualele riscuri previzibile în condițiile de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, contraindicații.
g) obligația de a asigura siguranța produselor și de a oferi produse autentice; conform Codului Consumatorului, importul, fabricarea, distribuția și comercializarea de produse contrafăcute sau false, periculoase sau care pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor sunt interzise. De asemenea, pe ambalajul produsuelor trebuie să asigure integritatea și protecția calității lor.
Legislația specială în România
Legislația specială acoperă anumite zone din domeniul protecției consumatorilor, printre care vom prezenta pe scurt mai jos legislația care le reglementează:
■ protecția consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contractele încheiate cu companii (conform Legii 193/2000);
■ protecția consumatorilor în contractele la distanță și contractele negociate în afara spațiilor comerciale (conform OUG 34/2014);
■ garanții pentru conformitatea produselor (conform Legii nr 449/2003 privind vânzarea de bunuri și garanțiile asociate)
■ lupta împotriva practicilor neloiale ale societăților în raport cu consumatorii (conform Legii 363/2007);
■ protecția împotriva publicității înșelătoare și comparative (conform Legii nr 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și comparativă ).
Un rezumat al principalelor obligații ale companiile, în domeniile specifice ce vizează protecția consumatorilor, este prezentat în cele ce urmează:
a) Orice contract între profesioniștii (companii) și consumatori privind vânzarea de bunuri sau de servicii trebuie să includă termeni clari, fără echivoc contractual, care nu necesită nici o expertiză specială sau cunoștințe pentru înțelegerea lor.
Conform Legii 193/2000 o clauză este considerată ca fiind abuzivă în cazul în care îndeplinește următoarele condiții:
– Nu a fost negociată în mod direct cu consumatorul (se consideră că o clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost determinată fără a acorda consumatorului posibilitatea de a influența natura sa, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare aplicate de companii, atât în ceea ce privește produsele, cât și serviciile);
– Prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi ale contractului, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor de bună-credință, duce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate personal sau prin intermediul organelor abilitate nu vor avea efect asupra consumatorului, iar contractul va fi efectuată în continuare numai cu acordul consumatorului, în măsura în care, după eliminarea acestor clauze, contractul este încă în măsură să fie efectuat.
Cele mai recente reglementări în domeniul contractelor la distanță și contractelor încheiate în afara spațiilor comerciale au fost stabilite prin OUG 34/2014, care prevede o serie de obligații specifice suplimentare ale companiilor, printre care amintim:
b) Întreprinderile trebuie să furnizeze informații complete consumatorilor în etapa precontractuală.
Pe lângă informațiile de bază care trebuie furnizate și conform legilor generale, în contractele la distanță și în cele încheiate în afara spațiilor comerciale, obligația de a informa se prelungește.
Printre informațiile suplimentare care trebuie furnizate în mod clar, ușor de citit și de înțeles, amintim, de exemplu: numărul de telefon, numărul de fax și adresa de corespondență electronică la care compania poate fi contactată pentru a permite consumatorilor să contacteze rapid agenții economici și de a comunica cu ei în mod eficient; existența și condițiile de servicii post vânzare și garanțiile comerciale; durata contractului sau condițiile de reziliere a contractului și sancțiunile aplicabile; în cazul în care există un drept de retragere, condițiile, limitele și procedurile de exercitare a acestor drepturi etc.
c) Companiile trebuie să asigure dreptul consumatorilor de a se retrage din aceste contracte
Consumatorii au o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract încheiat în afara spațiilor comerciale, fără a fi nevoie să justifice decizia de a se retrage și fără a suporta orice costuri, altele decât costurile directe de returnare a produselor.
d) Limitarea și transparența costurilor suportate de consumatori.
OUG 34/2014 interzice companiilor să perceapă taxe asupra consumatorilor, pentru utilizarea unui mijloc specific de plată, care depășesc costul real – compania trebuie să plătească pentru utilizarea unor astfel de metode de plată.
e) Garantarea conformității produselor. Obligațiile în jurul valorii de garantare a conformității produselor sunt reglementate prin Legea nr. 449/2003, potrivit căruia vânzătorul este obligat să livreze produse de consum care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare. În caz de neconformitate, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să repare sau să înlocuiască produsul, cu titlu gratuit, sau pentru a primi reducere de preț adecvat, sau să ceară rezilierea contractului în legătură cu produsul respectiv. Garanția este obligatorie pentru ofertant, în condițiile specificate în declarațiile de garanție și de publicitate aferente.
f) Lupta împotriva practicilor comerciale neloiale ale companiilor în raport cu consumatorii. Legea 363/2007 are ca scop o mai bună funcționare a pieței și asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.
Conform Legii 363/2007 o practică comercială este considerată ca fiind abuzivă în cazul în care:
– Este contrară cerințelor diligenței profesionale;
– Denaturează sau este de natură să denatureze în mod semnificativ comportamentul economic al consumatorului mediu, care este vizat de această practică, sau a membrului mediu al unui grup de consumatori, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.
g) Publicitatea înșelătoare și comparativă. Scopul Legii 158/2008 este de a proteja consumatorii împotriva publicității înșelătoare și de a reglementa condițiile în care este permisă publicitatea comparativă.