de Oana Strătulă (Partener)
Beneficiarii fondurilor europene au avut parte de surprize neplăcute de la Comisia Europeană. Mulţi dintre ei au fost acuzaţi că au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare, în mod paradoxal, chiar de aceeaşi autoritate care, pe baza unor documentaţii stufoase şi în urma unor nenumărate controale, le-a aprobat, anterior, proiectele şi plăţile.
Acuzaţia a fost însoţită de emiterea proceselor verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin care contractele de finanţare au fost reziliate, iar fondurile europene primite au devenit, din nerambursabile, direct creanţe bugetare supuse executării silite, în caz de neplata înăuntrul termenului de aproximativ 30 de zile, acordat de autoritatea contractantă.
Din procesele verbale, oamenii au aflat cu stupoare că, abia după aprobarea proiectelor şi după efectuarea plăţilor, autoritatea şi-a dat seama, spre exemplu, că doi sau mai mulţi membri ai aceleaşi familii nu pot primi finanţare pentru proiecte asemănătoare, întrucât această este considerată o fragmentare a investiţiei, sau că parcarea unor utilaje agricole, achiziţionate de beneficiari diferiţi, pe aceeaşi suprafaţă de teren reprezintă un motiv suficient pentru a cere restituirea banilor, în considerarea aceloraşi „condiţii artificiale”.
În realitate, ceea ce se întâmplă în ultima perioada este consecinţă presiunilor puse de Comisia Europeană asupra autorităţilor române de a verifică dacă, prin proiectele finanţate, s-au creat condiţii artificiale pentru obţinerea fondurilor nerambursabile.
Modul în care autorităţile române pun însă în practică această solicitare este unul abuziv, în condiţiile în care aspecte de fapt referitoare la proiecte, cum ar fi legăturile de rudenie între beneficiari şi/sau similitudinea proiectelor acestora, care au fost cunoscute şi acceptate de autoritate la momentul aprobării proiectelor, au devenit, brusc, „condiţii artificiale”, pentru care oamenii trebuie să restituie banii primiţi, împreună cu dobânda.
Care este semnificaţia juridică a „condiţiilor artificiale”
Noţiunea de „condiţii artificiale” este reglementată de prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.
Potrivit normei comunitare anterior menţionate, „fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plata către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăti, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor”.
Prin urmare, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, condiţiile artificiale nu sunt suficiente, în sine, pentru refuzul plăţilor, decât în măsură în care scopul creării acestora a fost exclusiv acela de a obţine un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor. Această interpretare este confirmată de o hotărâre de dată recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care are, printre alte atribuţii, şi pe aceea de interpretare unitară a legislaţiei europene, pentru a se asigura că această se aplică în acelaşi fel în toate ţările UE.
Cu privire la modul în care trebuie interpretat art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, Curtea a arătat că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiţii îndeplineşte criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:
– pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevanţă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condiţiile pentru obţinerea plăţilor au fost create în mod artificial
– pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea plăţilor.
În continuare, Curtea a precizat că revine instanţei naţionale sarcina de a stabili existenţa acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului naţional. Prin urmare, faţă de prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, astfel cum au fost acestea interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru refuzul plăţilor sau pentru solicitarea restituirii acestora, nu este suficient că autoritatea să invoce anumite aspecte care ar putea fi considerate drept „condiţii artificiale”, această având obligaţia de a dovedi că, prin implementarea proiectelor afectate de condiţiile artificiale, nu poate fi atinsă finalitatea urmărită de schemă de ajutor şi că beneficiarul a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.
Ce se poate face?
Beneficiarii ale căror contracte de finanţare au fost reziliate pe motivul existenţei unor „condiţii artificiale” de obţinere a fondurilor au posibilitatea de a formulă contestaţie împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în termen de cel mult 30 de zile de la dată comunicării acestuia. În cazul în care contestaţia este respinsă, decizia de respingere poate fi atacată de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competenţă.
Articol publicat pe 9 octombrie 2013 în Business24.ro.