În ultimii ani, efectele negative ale alimentaţiei de tip fast food asupra sănătăţii şi stării de bine a oamenilor au făcut ca tot mai multe persoane să fie preocupate de revenirea la o alimentaţie sănătoasă şi cât mai apropiată de natural, la gustul şi calitatea mâncării tradiţionale, pe care cei mai mulţi dintre noi o ştim de acasă.
Desigur că o astfel de tendinţa nu putea trece neobservată de producătorii de alimente, mai ales în condiţiile în care tot ceea ce este marcat”produs tradiţional” depăşeşte de cel puţin două trei ori preţul unui produs similar, convenţional.Prin urmare, s-a ajuns la situaţia în care, la orice târg de produse alimentare sau în pieţe, să se regăsească o multitudine de produse sub denumirea de “tradiţionale“, la preţ corespunzător cu ce scrie pe eticheta, însă de o calitate îndoielnică.
Primii care au avut de suferit ca urmare a acestui fenomen au fost consumatorii, însă şi producătorii de alimente cu adevărat tradiţionale au fost afectaţi de această concurenţă neloială, în condiţiile în care, pe de o parte, câştigurile acestora erau mult mai mici şi, pe de altă parte, clienţii care cumpăraseră o dată false produse tradiţionale, nu mai aveau încredere în acest tip de produse.
În scopul de a preveni utilizarea nelegală a denumirii şi logo-ului de”produs tradiţional“, la sfârşitul anului trecut a fost adoptat un act normativ care defineşte noţiunea de produse tradiţionale şi reglementează procedura de atestare a acestora.
Astfel, atunci când cineva se decide să cumpere un produs marcat că fiind “tradiţional”, trebuie să ştie că a achiziţionat un produs alimentar fabricat pe teritoriul naţional şi pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziţia lui aditivi alimentari, care prezintă o reţeta tradiţională, un mod de producţie şi/sau de prelucrare şi un procedeu tehnologic tradiţional şi care se distinge de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii.Desigur că, din însăşi definiţia de mai sus rezultă că”tradiţional” nu înseamnă, în niciun caz,”ecologic“, “bio” sau “organic“, acestea din urmă fiind o categorie specială de produse, însă, cu certitudine, “produsul tradiţional” ar trebui să confere o garanţie superioară a calităţii ingredientelor şi modului de preparare, comparativ cu produsele similare convenţionale.
Procedura de atestare a produselor tradiţionale şi de înregistrare în Registrul naţional al produselor tradiţionale (“RNPT”), publicat anual pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, presupune, ca prim pas, întocmirea de către producător a unui caiet de sarcini.
Caietul de sarcini trebuie să conţină o serie de elemente, dintre care menţionăm: numele unic al produsului; descrierea caracteristicilor produsului tradiţional, prin indicarea principalelor însuşiri organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice, care să definească tradiţionalitatea acestuia; descrierea caracteristicilor materiilor prime şi a ingredientelor care să nu conţină în compoziţia acestora adaosuri de aditivi alimentari, coloranţi, arome, vitamine, minerale, îndulcitori; descrierea metodei de producţie specific locală, autentică şi invariabilă, precum şi descrierea procesului tehnologic tradiţional, unde se vor trece toate fazele de producţie, inclusiv operaţiunile executate manual.
O cerinţă specifică impusă de nouă reglementare se referă la capacitatea de producţie realizată – raportată pentru un an, respectiv 365 de zile, şi care nu poate depăşi cantitatea medie de 150 kg/litri pe zi total produs tradiţional atestat şi nu mai mult de 400 kg/litri pe zi total produse tradiţionale atestate, cu excepţia producerii pâinii şi produselor de panificaţie tradiţionale – care nu pot depăşi cantitatea medie de 300 kg pe zi total produs tradiţional atestat şi nu mai mult de 800 kg pe zi total produse tradiţionale atestate.
Caietul de sarcini împreună cu o serie de alte documente, printre care şi buletinul de analiză al produsului, fişa echipamentelor de producţie şi schiţa spaţiului cu amplasarea echipamentelor folosite, se depun la direcţia pentru agricultură judeţeană sau a municipiului Bucureşti în rază căreia se realizează produsul tradiţional, în 3 exemplare.
În cazul în care documentaţia depusă de solicitant este completă, reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale verifică la faţă locului realitatea datelor înscrise în aceasta şi, în măsură în care informaţiile cuprinse în documentaţie sunt confirmate de rezultatul verificărilor faptice, produsul se înscrie în RNPT şi se eliberează documentul “Atestat produs tradiţional”. De asemenea, urmare a înscrierii în RNPT, produsele tradiţionale vor fi marcate cu un logo naţional, care este proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Nouă reglementare nu precizează care este sancţiunea folosirii fără drept a acestui logo, făcând doar trimitere la sancţionarea “conform prevederilor legale în vigoare“, însă este de precizat că, în măsură în care logo-ul respectiv a fost înregistrat că marca, atunci contrafacerea mărcii constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
De asemenea, tot ca o lipsă a noilor dispoziţii, menţionăm că acestea nu prevăd o durata a înscrierii produselor tradiţionale în RNPT, la expirarea căreia autorităţile competenţe să procedeze la reverificarea şi reconfirmarea îndeplinirii condiţiilor de atestare, fapt care poate afecta, în timp, calitatea produselor tradiţionale.
În orice caz, actuala procedura de atestare a produselor tradiţionale este de natură să asigure o calitate mai bună a acestui tip de produse şi, desigur, un grad sporit de încredere a consumatorilor care, în prezenţa unui produs marcat cu logo-ul “Produs Tradiţional”, vor şti că este obţinut din materie prima şi ingrediente de calitate şi după o reţeta tradiţională.
Articol publicat pe 7 aprilie 2014 în Business24.ro.