Înființarea alianței East Legal Team

Strătulă Mocanu & Asociații este co-fondatorul East Legal Team, un Grup European de Interese Economice (GEIE), împreună cu co-fondatorii Balázs & Holló Law Firm din Budapesta și membrii asociați Janković, Popović & Mitić din Belgrad, UHY Yans-Audit din Moscova și Kunstek, Halle & Simac din Zagreb.

East Legal Team a fost înfiinţată în Martie 2008 și este supusă prevederilor din Regulamentul (EEC) nr. 2137/85 din 25 Iulie 1985 cu privire la Grupările de Interese Economice Europene.

Scopul East Legal Team este acela de a oferi la nivel internaţional aceleaşi servicii de top pe care fiecare dintre membri le oferă în propria jurisdicţie, atât clienţilor internaţionali care doresc să intre pe piaţa din regiune, cât şi acelora care doresc să îşi extindă afacerile deja existente în mai mult de o ţară din această zonă.