Legal 500 EMEA 2013: al șaptelea an consecutiv în topul celor mai bune firme de avocatură din România

Pe 27 Marie 2013, Legal 500 (www.legal500.com), unul dintre cele mai renumite directoare juridice internaţionale, a publicat clasamentul celor mai bune firme de avocatură din Europa,  Orientul Mijlociu și Africa, inclusiv din România (Legal 500 EMEA 2013).

Strătulă Mocanu & Asociaţii  este, şi în 2013, recomandată de către Legal 500 EMEA pentru practica sa în domeniul litigiilor (pentru al şaptelea an consecutiv), precum şi pentru experienţa în domeniul IT, media şi telecomunicaţii (pentru al patrulea an consecutiv).

În domeniul litigiilor şi arbitrajului, echipa noastră este considerată “remarcabilă”, continuând să  asigure o reprezentare juridică excelentă în diverse litigii şi arbitraje pentru companii internaţionale majore, precum British American Tobacco şi UPC. De asemenea, în domeniul  IT, media şi telecomunicaţii, echipa Strătulă Mocanu & Asociaţii este recomandată pentru practica juridică în industria audio-vizuală, precum şi pentru asistenţa juridică oferită subsidiarei din România a uneia dintre cele mai importante companii de cablu din lume, UPC.

Sursele citate în clasament îi recomandă pe avocaţii Sorin Strătulă şi Cosmin Mocanu drept “litigatori excelenţi – nu există caz pe care acești domni să nu îl poată soluţiona” (în ceea ce privește experienţa lor în domeniul litigiilor) și, de asemenea, ca fiind foarte atenți la nevoile specifice fiecărui client, oferind “sfaturi tehnice detaliate” (cu referire practica lor în domeniul IT, mass-media şi telecomunicații).

Având în vedere că includerea unei firme în aceste clasamente are loc exclusiv pe baza evaluării din partea clienților și a cercetării independente a pieței de avocatură din România, precum și pe opinia concurenților, includerea noastră printre cele mai bune firme de avocatură din țară reprezintă o confirmare a nivelului ridicat de satisfacție pe care clienții noștri îl au cu privire la serviciile juridice pe care le primesc, precum și rezultatul implicării permanente și a atenției constante acordată de avocații noştri parteneri calității serviciilor oferite.

Legal500 EMEA este unul dintre cele mai renumite directoare juridice internaționale, clasamentele acestuia fiind rezultatul unui proces de cercetare imparțial. Recomandările anuale reprezintă astfel o prezentare realistă și obiectivă a pieței de avocatură a fiecărei țări incluse în cercetare.