În prima parte a acestui articol, scrisă cu mai multe luni în urmă decât ne-am fi dorit, am încercat o analiză a noțiunii de piață relevantă și a problemelor pe care le pune în practică aplicarea corectă a acestei noțiuni, din perspectiva încadrării corecte a unei întreprinderi în categoria IMM-urilor.
Însă, în condițiile în care cerința activării întreprinderilor, între care se stabilesc legături prin intermediul persoanelor fizice, se referă fie la aceeași piață relevantă, fie la piețe adiacente, o astfel de analiză nu este completă fără clarificarea noțiunii de piață adiacentă.
Din păcate, dacă în ceea ce privește conceptul de piață relevantă, Comisia Europeană a fost explicită și a emis Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței nr. 97/C 372/03, noțiunea de piată adiacentă are o definiție mai puțin lămuritoare, fapt de natură să genereze confuzii și aplicări neunitare din partea autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
Astfel, potrivit Recomandării CE 2003/361/CE privind IMM-urile, se consideră piață adiacentă, piața unui produs sau a unui serviciu care se situează direct în amonte sau în aval de piața în cauză.
De asemenea, într-un document public întocmit de Consiliul Concurenței (Glosar termeni UE), piața din amonte este considerată a fi piață situată în stadiul precedent al lanțului de producție sau de distribuție; de exemplu, piața producției, distribuției și a comercializării de autovehicule este situată în amonte față de vânzarea acestor autovehicule către consumatorii finali.
În fine, în Orientarile Comisiei Europene privind evaluarea concentrărilor neorizontale în conformitate cu regulamentul Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi nr. 2008/C 265/07, se menționeaza că “termenii ‘din amonte și din aval’ sunt folosiți pentru a descrie relația comercială pe care o au entitățile comerciale care participă la concentrare.
În general, relația comercială se caracterizează prin faptul că societatea din ‘amonte’ cumpară producția societătii ‘din aval’ și o utilizează ca factor de producție, în cadrul propriei producții pe care ulterior o vinde clienților săi”.
Rezultă, așadar, din toate aceste interpretări și exemplificări ale noțiunii de piață adiacentă faptul că, pentru ca două întreprinderi să activeze pe piețe adicente, este necesar să se afle pe poziții imediat alăturate în lanțul de producție sau de distribuție, în sensul că între aceste piețe nu se interpune nicio altă piată.
Această condiție – “imediat alăturate” – pune nenumarate probleme în practică, și cumva sunt de înteles și dificultățile cu care se confruntă autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, atunci când trebuie să opereze cu noțiuni care țin de dreptul concurenței, în condițiile în care, pentru a aplica în mod corect dispozițiile legale, acestea trebuie să stabilească, mai intâi, piața relevantă pe care activează fiecare întreprindere și apoi sa verifice dacă aceste piețe sunt imediat alăturate în lanțul de producție sau de distribuție.
În scopul de a face cât mai accesibile aceste noțiuni atât solicitanților de fonduri europene (care își fac o autoevaluare a încadrării în categoria IMM-urilor, în scopul de a vedea dacă sunt eligibili pentru finanțare în cadrul măsurilor adresate acestora), cât și persoanelor însărcinate cu verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, autoritățile de management care gestionează fonduri adresate IMM-urilor au inclus în Ghidul solicitantului o serie de exemple de situații în care cerința activării pe piețe adiacente este considerată îndeplinită.
Vom analiza, în cele ce urmează, o parte din astfel de exemple pentru a vedea în ce masură acestea sunt utile sau, dimpotriva, sunt susceptibile să conducă, mai degrabă, la aplicarea greșită a noțiunii de piețe adiacente.
Astfel, într-un clasament personal al exemplelor care denaturează, în mod vădit, noțiunea de piețe adiacente, pe primul loc se numară situația în care “A închiriază lui B bunuri imobiliare”.
Pornind de la acest exemplu, o autoritate de management a considerat că este îndeplinită condiția activării pe piețe adiacente între un solicitant de fonduri nerambursabile și societatea care i-a pus la dispoziție, pe baza unui contract de închiriere, spațiul pentru deschiderea unui punct de lucru.
În opinia noastră, în stabilirea pieței relevante și, în mod corespunzător, a pieței adiacente, are relevanță activitatea desfașurată de întreprinderi, iar nu operațiunile economice încheiate în scopul desfășurării activității.
Astfel, în situația redată mai sus, contractul de închiriere a fost incheiat în scopul de a dobândi un drept de folosință asupra spațiului în care solicitantul și-a deschis un punct de lucru, contractul fiind, deci, încheiat în scopul desfășurării activității autorizate la punctul de lucru respectiv.
A considera altfel înseamnă a extinde în mod cu totul nejustificat noțiunea de piețe adiacente, în condițiile în care nu orice operațiune economică efectuată de o întreprindere (fie că este vorba de dobândirea unor bunuri sau de obținerea unor servicii) o plasează pe aceasta, în mod automat, pe o piață adiacentă cu operatorul economic care a furnizat serviciul sau produsul.
Un alt exemplu, poate la fel de neinspirat, în măsura în care este luat drept “litera de lege” de către persoanele care verifica eligibilitatea solicitanților, din perspectiva încadrării în categoria IMM-urilor, este cel conform căruia “A utilizează serviciile/produsele lui B în desfășurarea propriei activităti”.
Caracterul extrem de general și, în consecința, apt să inducă în eroare, al acestui exemplu, este revelat tot de ipoteza unei situații concrete, în care aplicarea ad literam a exemplului anterior menționat poate conduce la concluzia, gresită, a îndeplinirii condiției de a activa pe piețe adiacente.
Astfel, în măsura în care acest exemplu de piețe adiacente este aplicat, ca atare, într-o situație concretă – cum ar fi aceea în care B este furnizor de energie electrică și A, solicitantul, utilizează în activitatea sa energia electrică furnizată de B – și conduce la concluzia că A (indiferent de piața relevantă pe care activează) și B sunt pe piețe adiacente, atunci absurditatea exemplului este evidentă.
În fine, un ultim exemplu de piețe adiacente cu care nu rezonăm este acela în care “A si B au clienți comuni”.
În mod normal, existența clienților comuni ar trebui să fie un indicator că întreprinderile ar putea activa pe piețe adiacente, cu consecință că sunt necesare verificări suplimentare, dar în niciun caz o prezumție simplă, împotriva căreia solicitantul să fie obligat să producă dovezi pentru a o înlatura.
În acest context, îmi amintesc de revolta legitimă a unui consultant pe fonduri europene care încerca să convingă o autoritate de management că acest exemplu de piețe adiacente, în care “A si B au clienți comuni”, devine absurd în cazul în care conduce la concluzia că grădinița A se află pe o piață adiacentă cu fabrica de paine B, întrucat parinții copiilor înscrisi la gradiniță A cumpară pâine de la fabrica de pâine B și, deci, cele două întreprinderi A si B au clienîi comuni.
Știm că și situațiile concrete la care facem apel pentru a demonstra caracterul echivoc al exemplelor de piețe adiacente, utilizate de autoritățile de management, sunt, uneori, forțate dar, din pacate, acest lucru este necesar față de lejeritatea cu care aceleași autorități ajung la concluzia că întreprinderile activează pe piețe adiacente.
Astfel, dacă în cazul identificării pieței relevante, cu toate excesele descrise în prima parte a acestui articol, pare totuși mai ușor de verificat dacă produsele sau serviciile întreprinderii A sunt interschimbabile cu produsele sau serviciile întreprinderii B, în cazul piețelor adiacente, confuziile și încadrările greșite sunt și mai numeroase.
Prin urmare, în masura în care exemplele de pieîe adiacente utilizate de autoritățile de management în Ghidurile solicitantului sunt, ele însele, echivoce ăi apte să genereze o aplicare greșita a legii, credem că ar fi mai eficient să se renunțe cu totul la astfel de exemple ori să fie utilizate ca simpli indicatori, a căror prezență să impună efectuarea unor verificări suplimentare.
Articol publicat în data de 18 Octombrie 2019 pe Business 24.